31.12.2010
07.12.2010
05.12.2010
29.11.2010
Stârcul de cireadă
Deşi de obicei stă în preajma vitelor, Stârcului de cireadă îi place şi compania cangurilor sau a tractoarelor si elefantilor.Practic,il intalnesti peste tot.. Nu se teme nici chiar de incendiile din păduri.
24.11.2010
17.11.2010
15.11.2010
14.11.2010
12.11.2010
11.11.2010
20.10.2010
12.10.2010
AKKO




Akko este unul dintre cele mai vechi orase locuite continuu din lume, datând din timpul faraonului Thutmose III (1504-1450 î.Hr.).
Astăzi, populaţia din Akko este de aproximativ 40.000 si are una dintre cele mai mari proporţii de non-evrei, din oraşele lui Israel, cu aproximativ 25 la sută creştini, musulmani, druzi şi Baha'i. Punctul de atractie turistica il reprezinta fortificatiile care au servit drept inchisoare,sub ocupatia englezilor.Din iulie 2008,se afla sub egida UNESCO.
28.09.2010
Albastrul de Dobrovat





Biserica este formată din patru încăperi: pronaos, gropniță, naos și altar și nu are pridvor, intrarea făcându-se direct în pronaos.Tabloul votiv aflat pe peretele naosului îi prezintă pe domnitorii Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb și Petru Rareș, închinând biserica la picioarele Mântuitorului.Construită în stil moldovenesc, biserica lui Ștefan cel Mare se remarcă prin două trăsături definitorii:
=lipsa turlelor și
=intercalarea între pronaos și naos a unei gropnițe (cameră a mormintelor).
Pictura exterioara s-a deteriorat in intregime.Din cea interioara ,persista albastrul de Dobrovat.
24.09.2010
20.09.2010
24.08.2010
09.07.2010
07.07.2010
29.06.2010
30.03.2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)